Bronsita cronica

Bronsita cronica este o afectiune cronica inflamatoare a bronhiilor mari si mici, insotita de o secretie exagerata de mucus, care produce tuse si expectoratie de sputa mucoasa sau mucopurulenta nu mai putin de 3 luni pe an timp de 2 si mai multi ani consecutiv, inducand schimbari fizicale bronho-pulmonare, tulburari de ventilatie si modificari radiologice ireversibile. Bronsita cronica, in special formele obstructiva si astmatiforma, contribuie la dezvoltarea emfizemului pulmonar si constituie o componenta a bronhopneumopatiei cronice obstructive. Se disting mai multe tipuri de bronsita cronica: - bronsita cronica simpla, care se caracterizeaza prin producerea unei spute mucoase - bronsita cronica mucopurulenta, care se manifesta cu expectoratii de sputa purulenta, persistente sau recurente în absenta unui proces supurativ localizat (abces, bronsiectazie) - bronsita cronica obstructiva, presupune asocierea unui grad de obstructie, evaluata prin metode specifice - bronsita cronica astmatiforma, care se manifesta prin bronsita cronica si obstructie, asociata cu dispnee intensa si "wheezing" aparenta, la inhalarea unor agenti iritanti sau în timpul infectiilor respiratorii acute Simptome in bronsita cronica: - in bronsita simpla: tusea apare dupa prima tigara din zi, expectoratie redusa, mucoasa. - in bronsita obstructiva si astmatiforma: tuse si dispnee la efort fizic, sputa mucoasa vascoasa; simptomele apar initial doar in anotimpul rece, ulterior - toata ziua, cu cresterea cantitatii de sputa, periodic apare "wheezing". - examenul fizic: in forma usoara poate fi normal, in celelalte forme - murmur vezicular accentuat (in stadiu precoce) sau diminuat (in stadiu mai avansat), raluri sibilante si ronflante asociate perioadelor de bronhospasm, de asemenea raluri subcrepitante, care dupa tuse se modifica de intensitate si localizare. Factorii etiologici ai bronsitei primare: - fumatul este elementul etiologic principal; - factorii poluanti atmosferici (dioxidul de sulf - SO2, pulberi, dioxidul de azot - NO2); - noxele ocupationale: expuneri la praf, gaze toxice, diizocianat de toluen, industria bumbacului; - infectiile cu rinovirusuri si pneumonia virala severa, care induc obstructia cronica; - factorii familiali: fumatul pasiv, gazul metan; - factorii genetici: existenta unei predispozitii genetice sau a unei susceptibilitati individuale pentru dezvoltarea bronsitei cronice. Cauzele bronsitei cronice secundare pot fi: - anomaliile de dezvoltare a sistemului respirator, mucoviscidoza - astmul bronsic - tuberculoza - insuficienta cardiaca Diagnosticul - se deduce din anamneza, prezenta manifestarilor clinice de obstructie cronica a cailor respiratorii si modificarile radiologice.