Diabetul pe intelesul tuturor

Tratamentul diabeticilor: o problemă

„Nici un tip de diabet nu e uşor. Toate sunt grave.“ — Anne Daly, Asociaţia Americană de Diabet.

„Ţi-au ieşit rezultatele analizelor. Indică mari perturbări. Ai nevoie imediat de îngrijire medicală.“ Cuvintele medicului au şocat-o pe Deborah. „M-am tot gândit în seara aceea că trebuie să fie vorba despre o greşeală de laborator“, mărturiseşte ea. „Îmi spuneam că e absolut imposibil să fiu bolnavă.“

Întrucât, asemenea multor oameni, credea că era sănătoasă, Deborah ignora simptomele persistente. Ea punea setea continuă pe seama antihistaminicelor, iar urinările frecvente, pe seama cantităţii mari de apă pe care o bea. În ce priveşte oboseala, oh, dar ce mamă muncitoare nu se simte extenuată!

Însă analizele sângelui au confirmat că diabetul era de fapt cauza acestor probleme. Lui Deborah i-a fost foarte greu să accepte diagnosticul. Iată ce ne mărturiseşte ea: „N-am spus nimănui nimic despre boala mea.

Noaptea, când restul familiei dormea, priveam pe fereastră în întunericul de afară şi plângeam“.
Când află că au diabet, unele persoane, asemenea acestei femei, încep să se lupte cu o mulţime de stări emoţionale, având chiar accese de mânie şi stări depresive. „Am trecut printr-o perioadă grea, în care pur şi simplu refuzam să admit adevărul şi plângeam tot timpul“, afirmă Karen.

Aceste reacţii în faţa unor asemenea nenorociri sunt fireşti. Însă, cu puţin ajutor, diabeticii se pot obişnui cu ideea că sunt bolnavi. Iată ce spune Karen: „Asistenta mea m-a ajutat să-mi accept boala. Mi-a spus că e normal să plâng. Acest mod de a mă descărca sufleteşte m-a ajutat să mă adaptez situaţiei“.

De ce este diabetul o boală gravă

Diabetul a fost numit, pe bună dreptate, „o defecţiune a motorului vieţii“. Când organismul nu mai poate metaboliza glucoza, mai multe procese vitale îşi întrerup funcţiile, cu consecinţe ce uneori pun în pericol chiar viaţa. Iată ce afirmă dr. Harvey Katzeff: „Oamenii nu mor de diabet, ci din cauza complicaţiilor. Putem preveni foarte bine complicaţiile, dar odată ce apar nu prea reuşim să [le] tratăm“.

Există vreo speranţă pentru cei ce suferă de diabet? Da, cu condiţia ca ei să recunoască gravitatea acestei boli şi să urmeze un tratament riguros.

Alimentaţia şi mişcarea

Deşi diabetul de tip 1 nu poate fi prevenit, oamenii de ştiinţă studiază factorii genetici de risc şi încearcă să găsească modalităţi de a împiedica atacul imunitar (vezi chenarul „Rolul glucozei“). „În cazul diabetului de tip 2, perspectivele sunt mult mai promiţătoare“, se afirmă în cartea Diabetes — Caring for Your Emotions as Well as Your Health. „Mulţi dintre cei predispuşi genetic la această boală nu prezintă nici un simptom tocmai datorită unei alimentaţii echilibrate şi exerciţiilor fizice regulate; cu alte cuvinte, ei au o bună condiţie fizică şi o greutate corporală în limite normale.“

Subliniind valoarea exerciţiilor fizice, revista Journal of the American Medical Association făcea referire la un studiu amplu efectuat asupra femeilor. În urma acestui studiu, s-a observat că „o singură şedinţă de exerciţii fizice accelerează absorbţia glucozei [de celulele corpului] prin intermediul insulinei timp de mai bine de 24 de ore“. În concluzie, în revistă se spunea că „atât mersul pe jos, cât şi exerciţiile fizice energice reduc considerabil riscul apariţiei diabetului de tip 2 la femei“. Cercetătorii recomandă efectuarea a cel puţin 30 de minute de activitate fizică moderată dacă se poate în fiecare zi. Chiar şi mersul pe jos, care nu necesită un efort prea mare, e tot o activitate fizică. Potrivit lucrării American Diabetes Association Complete Guide to Diabetes, mersul pe jos „este probabil cel mai bun, cel mai sigur şi cel mai ieftin exerciţiu fizic“.

Totuşi, programul de exerciţii fizice al unui diabetic trebuie să se desfăşoare sub supravegherea medicilor specialişti. Un motiv este acela că diabetul poate prejudicia sistemul vascular şi cel nervos, afectând circulaţia sângelui şi simţul tactil. Neobservată, o simplă zgârietură la picior poate să se infecteze şi să se transforme într-o ulceraţie, ducând la amputaţie dacă nu e tratată imediat.

Totuşi, un program de exerciţii fizice poate contribui mult la echilibrarea diabetului. „Cu cât cercetătorii studiază mai mult foloasele exerciţiilor fizice efectuate cu regularitate, cu atât perspectivele devin mai promiţătoare“, se afirmă în ADA Complete Guide.

Terapia cu insulină

Pe lângă respectarea unui regim alimentar şi a unui program de exerciţii fizice, mulţi diabetici trebuie să-şi testeze zilnic nivelul glucozei şi să-şi administreze insulină de mai multe ori pe zi. Stabilizându-şi starea de sănătate datorită respectării unui regim alimentar şi efectuării de exerciţii fizice, unii bolnavi cu diabet de tip 2 au putut întrerupe terapia cu insulină, cel puţin pentru o anumită perioadă. Karen, care are diabet de tip 1, a observat că exerciţiile fizice măresc eficienţa insulinei pe care şi-o injectează. Drept urmare, ea a reuşit să reducă cu 20 la sută cantitatea de insulină de care are nevoie zilnic.

Însă necesitatea de a face injecţii cu insulină nu ar trebui să fie pentru diabetic un motiv de descurajare. „Bolnavul nu trebuie să se considere un ratat pentru că are nevoie de insulină“, spune Mary Ann, o asistentă medicală care îngrijeşte mai mulţi diabetici. „Indiferent de tipul de diabet pe care îl ai, dacă-ţi controlezi cu atenţie glicemia, vei reduce riscul apariţiei altor probleme de sănătate.“ De fapt, în urma unui studiu recent s-a observat că, în cazul diabeticilor de tip 1 care-şi controlează cu rigurozitate glicemia, „pericolul de a face complicaţii oculare, renale şi nervoase scade considerabil“. Riscul retinopatiei, de pildă, a fost redus cu 76 la sută! Şi cei cu diabet de tip 2 care-şi ţin sub strictă supraveghere glicemia pot obţine rezultate asemănătoare.

Pentru ca terapia cu insulină să fie mai uşoară şi mai puţin traumatică, seringile şi „stilourile“ pentru insulină — instrumentele cel mai des folosite — sunt prevăzute cu ace foarte fine, care reduc considerabil durerea înţepăturii. „De obicei, prima injecţie este cea mai dureroasă“, spune Mary Ann. „După aceea, majoritatea bolnavilor spun că nu mai simt aproape nimic.“ Alte sisteme de injectare sunt injectoarele automate, care introduc cu mare rapiditate şi fără durere acul în piele, injectoarele de jet, care efectiv injectează insulina prin piele sub forma unui jet foarte fin şi puternic, şi perfuziile, care constau în folosirea unui cateter fixat într-un anumit loc pe corp două sau trei zile. Fiind de mărimea unui pager, pompa de insulină a câştigat o mare popularitate în ultimii ani. Acest dispozitiv ce poate fi programat eliberează în mod constant insulină printr-un cateter în funcţie de necesităţile zilnice ale organismului. Folosirea acestui instrument face ca administrarea insulinei să fie mai precisă şi mai puţin supărătoare.

Continuaţi să învăţaţi

Deşi am prezentat multe informaţii, nu există un tratament standard pentru toţi diabeticii. Când îşi alege tratamentul, fiecare bolnav trebuie să ia în considerare mai mulţi factori şi apoi să ia o decizie personală. „Chiar dacă te afli sub supravegherea unei echipe medicale, tu eşti «la volan»“, spune Mary Ann. De fapt, iată ce se afirmă în revista Diabetes Care: „Atâta vreme cât nu e secondat de o îngrijire personală sistematică, tratamentul medical al diabetului poate fi considerat necorespunzător şi lipsit de etică“.

Cu cât diabeticii îşi cunosc mai bine boala, cu atât vor putea să se îngrijească mai bine şi să ducă o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Însă pentru ca instruirea să fie eficientă e nevoie de răbdare. În cartea Diabetes — Caring for Your Emotions as Well as Your Health se dă următoarea explicaţie: „Dacă încerci să înveţi totul dintr-odată, mai mult ca sigur că te vei încurca şi nu vei folosi corect informaţiile. În plus, o mare parte din informaţiile de care ai nevoie nu sunt scrise nici în cărţi, nici în broşuri, ci sunt date de . . . fluctuaţiile glicemiei în funcţie de diversele activităţi din cursul zilei. Aceste lucruri le vei învăţa în timp, din reuşite şi eşecuri“.

De exemplu, printr-o supraveghere atentă ajungi să înveţi cum reacţionează organismul tău la stres, care îţi poate provoca creşteri rapide ale glicemiei. „Am diabet de 50 de ani şi am ajuns să-mi cunosc limbajul organismului!“, afirmă Ken. Faptul că a învăţat să-şi cunoască reacţiile corpului l-a ajutat mult pe Ken. El poate şi acum să lucreze cu normă întreagă, chiar dacă are peste 70 de ani!

Importanţa sprijinului familial

Un rol important în tratarea diabetului îl are sprijinul familiei. De fapt, iată ce se spune într-o lucrare de referinţă: „Calitatea vieţii de familie în ansamblu este, probabil, unul dintre cei mai importanţi factori“ în stabilizarea diabetului la copii şi la adulţii tineri.

Este foarte util ca membrii familiei să se informeze mai mult despre diabet şi chiar să-l însoţească pe bolnav pe rând la medic sau la spital. Cunoştinţa îi va ajuta să fie mai folositori, să recunoască simptomele grave şi să ştie ce să facă. Ted, a cărui soţie are diabet de tip 1 de la vârsta de patru ani, spune: „Am ajuns să-mi dau seama când glicemia Barbarei scade prea mult: Chiar în mijlocul unei conversaţii ea devine tăcută; transpiră abundent şi se înfurie din senin, iar reacţiile îi devin mai lente“.

În mod asemănător, când Catherine, soţia lui Ken, observă că soţul ei devine palid, are transpiraţii reci şi îşi schimbă brusc dispoziţia, îi dă să rezolve o problemă simplă de matematică. Răspunsul confuz al lui Ken îi spune lui Catherine că e momentul să preia controlul şi să remedieze situaţia. Atât Ken, cât şi Barbara apreciază mult că au parteneri de căsătorie informaţi, pe care îi iubesc şi în care au deplină încredere.

Plini de iubire, membrii familiei trebuie să se străduiască să-l susţină pe bolnav, să fie amabili şi răbdători cu el, ajutându-l astfel să facă faţă încercărilor vieţii şi să-şi îmbunătăţească sănătatea. Soţul lui Karen a asigurat-o că o iubeşte, fapt care a avut un efect pozitiv asupra ei. Iată ce ne povesteşte Karen: „Nigel mi-a zis: «Ca să supravieţuiască, oamenii au nevoie de hrană şi de apă, ca şi tine, de altfel. Numai că tu mai ai nevoie şi de o mică doză de insulină». Aceste cuvinte pline de căldură, dar în acelaşi timp realiste, au fost exact ce-mi trebuia“.

În plus, familia şi prietenii trebuie să înţeleagă că fluctuaţiile glicemiei afectează starea de dispoziţie a diabeticului. „Când îmi scade glicemia, devin foarte tăcută, abătută, irascibilă şi deprimată. După aceea îmi pare atât de rău că m-am purtat copilăreşte! Însă mă liniştesc când ştiu că ceilalţi înţeleg cauza acestor stări sufleteşti, pe care mă străduiesc să mi le stăpânesc.“

Diabetul poate fi echilibrat, îndeosebi dacă bolnavul e ajutat de prieteni şi de membrii familiei. Însă şi principiile biblice joacă un rol important.

Diabetul: O boală a tinerilor?

  Diabetul „începe să fie o boală a tinerilor“, afirmă dr. Arthur Rubenstein, medic primar endocrinolog şi decan al Facultăţii de Medicină Mount Sinai din New York. Media de vârstă la care apare diabetul este în scădere. Iată ce a spus diabetologul dr. Robin Goland vorbind despre diabetul de tip 2: „În urmă cu zece ani, le spuneam studenţilor mei că nu există diabetici sub 40 de ani. Acum însă avem şi bolnavi sub 10 ani“.

  De ce a crescut numărul diabeticilor tineri? Uneori din cauza unei predispoziţii genetice. Însă un anumit rol îl au şi greutatea corporală şi mediul. În ultimele două decenii, numărul copiilor obezi s-a dublat. Din ce cauză? „În ultimii 20 de ani au avut loc numeroase schimbări în ce priveşte obiceiurile alimentare şi activitatea fizică“, afirmă dr. William Dietz, de la Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, din Statele Unite. „Printre acestea se numără tendinţa crescândă de a lua masa în oraş, de a sări peste micul dejun, consumul mărit de băuturi răcoritoare carbogazoase şi de alimente fast-food, reducerea orelor de [educaţie fizică] şi eliminarea pauzelor în şcoli.“

  Diabetul este o boală incurabilă. Aşadar, ar fi înţelept să urmaţi sfatul unui adolescent diabetic, care a spus: „Feriţi-vă de alimentele fără valoare nutritivă, dar bogate în calorii, şi păstraţi-vă condiţia fizică“.

Rolul glucozei

  Glucoza este o sursă de energie pentru miliardele de celule ale corpului. Pentru a pătrunde în celule, ea are nevoie de o „cheie“, şi anume de insulină, o substanţă chimică secretată de pancreas. În cazul diabetului de tip 1, organismul pur şi simplu nu produce insulină. În cazul celui de tip 2, corpul produce această substanţă, dar de obicei în cantităţi insuficiente. În plus, celulele nu permit insulinei să pătrundă în interiorul lor, fenomen numit insulinorezistenţă. În ambele tipuri de diabet, rezultatul este acelaşi: celule private de glucoza necesară şi prezenţa în sânge a unei concentraţii îngrijorător de mare a acestei substanţe.

  În diabetul de tip 1, sistemul imunitar al bolnavului atacă celulele beta pancreatice, care produc insulina. Prin urmare, diabetul de tip 1 este o boală autoimună şi este numit uneori „diabet indus imunitar“. Factorii care pot genera o reacţie imună pot fi viruşii, substanţele toxice şi anumite medicamente. Şi structura genetică joacă un rol important, întrucât, de obicei, diabetul de tip 1 este mai frecvent în anumite familii. Acesta e foarte des întâlnit la caucazieni.

În cazul diabetului de tip 2, factorul genetic are o influenţă şi mai mare şi se întâlneşte îndeosebi la non-caucazieni. Cel mai mare număr de diabetici de tip 2 se înregistrează în rândul aborigenilor australieni şi al amerindienilor. Dar cei mai afectaţi sunt amerindienii. Cercetătorii studiază legătura dintre factorul genetic şi obezitate, precum şi modul în care grăsimea excesivă sporeşte rezistenţa la insulină la persoanele cu predispoziţie genetică. Spre deosebire de diabetul de tip 1, cel de tip 2 apare îndeosebi la persoanele peste 40 de ani.

Rolul pancreasului

  Pancreasul este o glandă situată chiar în spatele stomacului, de forma unei banane. Potrivit cărţii The Unofficial Guide to Living With Diabetes, „un pancreas sănătos realizează cu măiestrie un permanent echilibru, reuşind să menţină constant nivelul glucozei în sânge. Această glandă secretă cantitatea necesară de insulină în funcţie de creşterile sau scăderile glicemiei din timpul zilei“. Insulina, un hormon, este secretată de celulele beta pancreatice.

  Când celulele beta nu mai produc insulină, concentraţia de glucoză din sânge creşte, cauzând hiperglicemia. Opusul acestui fenomen, scăderea concentraţiei de glucoză din sânge, poartă numele de hipoglicemie. Alături de pancreas, şi ficatul contribuie la echilibrarea glicemiei: excesul de glucoză este stocat sub forma unei substanţe numite glicogen. La comanda pancreasului, ficatul transformă glicogenul din nou în glucoză, pentru a fi folosită de organism.

Rolul zahărului

  O concepţie foarte răspândită, dar greşită este aceea că dacă mănânci multe dulciuri te poţi îmbolnăvi de diabet. Dovezile medicale arată că, indiferent de cantitatea de zahăr consumată, creşterea în greutate măreşte riscul apariţiei diabetului la cei predispuşi genetic la această boală. Cu toate acestea, prea mult zahăr nu e sănătos, deoarece are o valoare nutritivă scăzută şi favorizează obezitatea.

  O altă concepţie greşită este aceea că diabeticii simt o nevoie exagerată de a consuma dulciuri. De fapt, dorinţa lor de a mânca dulciuri nu este mai mare decât a altor oameni. Când nu e controlat, diabetul poate da senzaţia de foame, însă nu neapărat după ceva dulce. În regimul alimentar al diabeticilor pot fi incluse şi dulciurile, însă ei trebuie să ţină cont de cantitatea de zahăr consumată.

  Studiile recente demonstrează că o alimentaţie bogată în fructoză, un zahar obţinut din fructe şi legume, poate declanşa insulinorezistenţa şi chiar diabetul la animale, indiferent de greutatea corporală a acestora.