Durerile de dinti

Durerile de dinti — O istorie a suferintei

Suntem în Evul Mediu. În piata unui oras, un sarlatan îmbracat în straie stralucitoare se mândreste ca poate extrage dinti fara sa provoace durere. Complicele sau, chipurile neîncrezator, face un pas înainte. „Scotatorul de dinti“ se preface ca-i extrage o masea. Apoi ridica maseaua însângerata ca orice ochi sa o poata vedea. Cei ce au dureri de dinti sunt încurajati ca, în schimbul unei sume frumusele de bani, sa scape o data pentru totdeauna de durere. Tobele si trompetele acopera tipetele, care ar putea descuraja musteriii. Peste câteva zile, când s-ar putea sa apara cazuri grave de septicemie, sarlatanul însa nu va mai fi de gasit.

ASTAZI, putini dintre cei ce sufera de dureri dentare ajung pe mâna sarlatanilor. Stomatologii pot trata durerile dentare si, în multe cazuri, pot preveni pierderea dintilor. Chiar asa stând lucrurile, multora le e teama sa mearga la dentist.

Cunoscând tehnicile folosite la început de dentisti pentru a alina durerea, îi vom aprecia mai mult pe stomatologii zilelor noastre.

Cariile dentare reprezinta, dupa cât se pare, cea mai raspândita boala dupa raceala. Dar nu e vorba despre o boala a timpurilor noastre. Scrierea poetica a regelui Solomon lasa sa se înteleaga ca, nici în Israelul antic, cei în vârsta nu erau scutiti de neplacerea de a ramâne cu dinti putini. — Eclesiastul 12:3.

Si cei de vita nobila sufereau

Desi era regina Angliei, Elisabeta I nu a putut face nimic ca sa scape de durerile de dinti. Observându-i dintii înnegriti, un german venit în vizita pe meleagurile Angliei a spus ca „mai toti englezii aveau problema aceasta, deoarece erau mari consumatori de zahar“. În decembrie 1578, durerea deja o chinuia pe regina zi si noapte. Medicii i-au recomandat extragerea dintelui afectat, dar ea a refuzat, poate chiar de teama sa nu o doara si mai tare. Pentru ca ea sa prinda curaj, John Aylmer, episcop de Londra, a pus sa-i fie extras, chiar în fata ei, un dinte, pare-se, cariat. Un gest galant din partea lui, mai cu seama daca ne gândim ca batrânul nu mai avea prea multi dinti.

Pe vremea aceea, cine voia sa-si scoata un dinte mergea la barbier sau chiar la fierar. Întrucât, cu timpul, zaharul a ajuns un produs la îndemâna oricui, tot mai multi au început sa sufere de dureri de dinti. Asa a crescut si cererea de persoane calificate în extragerea dintilor. Prin urmare, unii medici si chirurgi au început sa se gândeasca la metode de tratare a dintilor bolnavi. S-au vazut însa nevoiti sa învete singuri, pentru ca specialistii în domeniu nu voiau sa divulge tainele meseriei, iar carti pe aceasta tema erau prea putine.

La o suta de ani dupa Elisabeta I, în Franta domnea Ludovic al XIV-lea. Durerile de dinti l-au torturat aproape toata viata. În 1685, regele a cerut sa i se extraga dintii de sus, din partea stânga. Unii sustin ca, din pricina durerilor date de infectiile dentare, monarhul a luat în acel an catastrofala hotarâre de a semna edictul ce anula libertatea de închinare în Franta, act ce a dat nastere unui val de persecutii crunte asupra minoritatilor religioase.

Zorii stomatologiei moderne

Stilul de viata excentric al lui Ludovic al XIV-lea si-a pus amprenta asupra societatii pariziene, contribuind întrucâtva la dezvoltarea stomatologiei. Pentru a avea trecere la curte si în societate, trebuia sa arati bine. Cererea de dinti falsi, purtati doar pentru a face impresie, a dus la aparitia unui nou tip de chirurgi: dentistii care lucrau pentru o clientela de lux. Pierre Fauchard, cel mai de seama dentist din Paris, învatase secretele chirurgiei pe navele franceze. Îi critica aspru pe chirurgii care lasau extragerea dintilor pe seama nepriceputilor barbieri sau a sarlatanilor. Fauchard a fost primul chirurg stomatolog, nume pe care si l-a dat el însusi.

Punând capat obiceiului de a tine ascunse tainele meseriei, Fauchard a scris în 1728 o carte în care dezvaluia toate procedurile pe care le cunostea. De aici renumele de „parinte al stomatologiei“. A fost cel dintâi care si-a invitat pacientii sa sada pe un scaun stomatologic, si nu pe podea. Desi a inventat cinci instrumente pentru extragerea dintilor, Fauchard nu a fost un „scotator de dinti“. A mai conceput o freza stomatologica, a inventat metode de astupare a cariilor dentare, a învatat sa umple canalul radicular si sa fixeze un dinte artificial pe radacina. Protezele dentare facute de el erau din fildes cioplit si erau prevazute cu un arc ce tinea proteza superioara la locul ei. Fauchard a facut din stomatologie o profesie. Prestigiul i-a crescut, ajungând cunoscut pâna dincolo de Atlantic.

Chinul primului presedinte al Americii

La o suta de ani dupa Ludovic al XIV-lea, în America, George Washington era chinuit de dureri de dinti. Aproape în fiecare an fusese nevoit sa-si extraga câte un dinte. Si asta de pe la 22 de ani! Gânditi-va la suferinta ce trebuie sa o fi îndurat cât a fost în fruntea Armatei Continentale! În 1789, când a devenit primul presedinte al Statelor Unite ale Americii, nu mai avea niciun dinte.

Washington era disperat si din pricina imaginii dezolante pe care o oferea: nu avea dinti, iar protezele dentare nu-i erau pe masura. El si-a dat seama cât de important este sa ai o înfatisare placuta, când, în calitate de prim presedinte al unei noi natiuni, lupta sa devina o persoana publica. În acele zile, protezele nu erau turnate dupa o amprenta dentara, ci erau din fildes cioplit. De aceea era extrem de greu ca cineva sa aiba o proteza fixa. Englezii treceau si ei prin aceleasi încercari. Se zice ca umorul negru, tipic lor, s-a nascut din nevoia de a nu râde cu toata gura si de a-si dezveli dintii falsi.

Legenda spune ca Washington purta dinti de lemn. Dar nu e decât o legenda! Washington a avut proteze facute din dinti de om, din fildes si din plumb, în nici un caz din lemn. Stomatologii lui obtineau dintii de om probabil de la jefuitorii de morminte. Cei ce faceau comert cu dinti mai aveau o metoda de a face rost de „materie prima“: mergeau în urma armatelor si le scoteau dintii celor cazuti pe câmpul de lupta sau celor ce trageau sa moara. Nu ne mira ca doar cei bogati îsi permiteau luxul de a purta proteze. Acestea au ajuns pentru orice buzunar doar prin anii 1850, când s-a descoperit cauciucul vulcanizat, folosit ulterior ca baza pentru proteze. Desi dentistii lui Washington erau adevarati pionieri în stomatologie, ei tot nu au putut sa înteleaga pe deplin cauza durerilor dentare.

Adevarul despre durerea dentara

Vechea conceptie ca viermii provocau durerile de dinti a persistat pâna în secolul al XVIII-lea. În anul 1890, Willoughby Miller, un stomatolog american ce lucra la Universitatea din Berlin (Germania), a descoperit de ce apar cariile dentare, una dintre principalele cauze ale durerilor de dinti. Anumite bacterii, care se înmultesc cu precadere în prezenta zaharului, produc un acid ce ataca dintii. Cum pot fi prevenite cariile? Raspunsul s-a gasit din întâmplare.

Ani la rând dentistii din Colorado (SUA) s-au întrebat de ce atât de multi localnici aveau dintii patati. În cele din urma, au aflat cauza: excesul de fluor din apa. Studiind problema, cercetatorii au descoperit, din întâmplare, un lucru de importanta capitala în prevenirea durerilor dentare: cei care au crescut în zone unde apa nu contine suficient fluor au mai multe carii dentare. Fluorul, care se gaseste de obicei în apa, intra în alcatuirea smaltului dentar. Când persoanelor carora le lipseste fluorul în apa de consum li se administreaza necesarul de fluor, incidenta cariilor dentare scade cu pâna la 65%.

În sfârsit s-a elucidat misterul durerilor de dinti: majoritatea sunt provocate de carii. Cariile pot aparea în prezenta zaharului si pot fi prevenite prin consumul de fluor. S-a descoperit însa ca fluorul nu înlocuieste perierea atenta a dintilor si folosirea atei dentare.

În cautarea tratamentelor stomatologice fara durere

Înainte de descoperirea anestezicelor, tratamentul stomatologic era un chin pentru pacienti. Dentistii scobeau cu instrumente ascutite dintele cariat, care provoca durere. Apoi umpleau cavitatea cu metal încins, ce tinea loc de plomba. Cum pe atunci nu existau alte tratamente, cauterizau dintele care avea pulpa infectata introducând în canalul radicular un fier înrosit în foc. Înainte de descoperirea instrumentelor adecvate si a anestezicelor, extractia era si ea o experienta îngrozitoare. Pacientii se supuneau pâna la urma unor astfel de torturi pentru ca durerea de dinti era insuportabila. Desi preparatele din opium, cânepa indiana si matraguna se foloseau de secole, ele doar ameliorau durerea. Oare aveau vreodata stomatologii sa faca interventii chirurgicale fara durere?

Proprietatile anestezice ale protoxidului de azot (gaz ilariant) au fost remarcate la scurt timp dupa ce chimistul englez Joseph Priestley a obtinut aceasta substanta în 1772. Totusi, nimeni nu a folosit-o ca anestezic pâna în 1844. La 10 decembrie, Horace Wells, un stomatolog din Hartford, Connecticut (SUA), a asistat la un seminar unde cei prezenti erau întretinuti cu gaz ilariant. Wells a remarcat ca, desi o persoana si-a julit fluierul piciorului de o banca solida, fiind sub influenta gazului nu dadea semne ca ar durea-o ceva. Wells era un om milos din fire si-i era greu sa-si vada pacientii suferind din cauza tratamentului stomatologic. Numaidecât s-a gândit sa foloseasca gazul ilariant ca anestezic. Dar, înainte de a-l administra altora, s-a hotarât sa-l încerce pe propria piele. A doua zi, s-a asezat pe scaunul stomatologic si a inhalat gaz ilariant pâna si-a pierdut cunostinta. Apoi, colegul sau i-a scos maseaua de minte cariata. Evenimentul a ramas înscris în analele istoriei stomatologiei. Începuse, în sfârsit, era tratamentelor stomatologice fara durere!

De atunci, aceasta ramura a medicinei a înregistrat mari progrese tehnologice. Asadar, nu ezitati sa mergeti la dentist! Consultul stomatologic este astazi o experienta mult mai placuta decât în trecut

În prezent, anestezicele locale sunt mult mai folosite decât protoxidul de azot.
Revista Treziti-va!