Terapiile cu oxigen, un secret relativ al medicinei moderne

Terapiile cu oxigen, un secret relativ al medicinei moderne

Dupa cum sustine Ed McCabe in cartea intitulata Terapiile cu oxigen, publicata in 1994, mai multi reprezentanti ai guvernului, armatei si mediilor de afaceri canadiene s-au reunit între 1989 si 1990 sub pretextul de a testa siguranta si eficienta terapiei cu ozon în tratarea bolnavilor de SIDA. Au fost demarate doua studii-pilot de dimensiuni reduse (faza întîi a avut 10 pacienti, faza a doua a avut 14 pacienti), care au avut ca rezultat publicarea în 1991 a unui raport intitulat Folosirea sîngelui tratat cu ozon în terapia infectiei cu HIV si SIDA – studiu-pilot de siguranta si eficienta a ozonului. Despre metodele folosite se sustine ca erau depasite, iar dispozitivul de control al calitatii era aproape inexistent.

În ce consta terapia cu ozon

Terapia medicala cu ozon moderna consta în izolarea bacteriilor, virusilor, ciupercilor si parazitilor anaerobi (care nu pot trai în oxigen) între atomi de ozon. Aceasta forma de oxigen pur face imposibil ca microbii, care se oxideaza rapid, sa continue sa traiasca, în timp ce pentru celulele umane sanatoase ozonul nu prezinta nici cea mai mica amenintare daca este folosit în mod adecvat. Toate infectiile secundare si poate chiar acelea initiale se vindeca sau îsi pierd din intensitate. Pacientul se vindeca si de infectiile mai vechi, de care a suferit înainte de a se trata pentru cea curenta. Atunci cînd procedurile sînt aplicate corect, concentratiile sînt respectate, volumul si durata tratamentului sînt cele adecvate, ozonul este extrem de eficient, neavînd efecte secundare, au aratat studiile pe oameni si animale publicate în ultima suta de ani.

Asa cum aminteam mai sus, autoritatile canadiene au încercat sa verifice valoarea de adevar a nenumaratelor rapoarte pozitive despre medicina pe baza de ozon venind din Europa. Cercetatorii canadieni nu erau însa experimentati si la curent cu ultimele tehnici, asa încît au catalogat procedura drept dureroasa pentru pacient si lipsita de eficienta. Ei au ales o tehnica care nu se mai folosea de 50 de ani în restul lumii, deoarece existau unele mult mai performante.

Autohemoterapia minora (AH minora), pe care au ales-o canadienii, consta în luarea unei cantitati mici de sînge, amestecarea acestuia cu ozon pentru a ucide virusii, urmata de injectarea virusilor morti, potrivit teoriei imunizarii, aplicata si la cele mai banale vaccinuri. Autohemoterapia minora este însa ruda mai putin evoluata a autohemoterapiei majore, care va fi si ea curînd depasita de tehnici mai moderne.

Ultima dintre ele, si care se bucura de foarte mari succese, paseste peste inocularea virusului mort si introduce direct în sînge, limfa si celule ozonul medical care distruge virusii, lucru care se poate face în moduri variate, inclusiv prin ingerarea de apa ozonata.

Pacientii s-au ingrasat si s-au simtit mai bine

Chiar si cu metodele depasite (încalzirea ozonului, care nu se mai practica pentru ca reduce eficienta, concentratia mica, aplicarea tratamentului doar de trei ori pe saptamîna fata de doua-trei ori pe zi), studiul a avut rezultate pozitive, care însa nu au fost publicate. Faza 1A – la trei dintre putinii pacienti care mai aveau un rest de sistem imunitar s-a remarcat o crestere a numarului de limfocite T CD4, responsabile cu apararea organismului. Pacientii s-au îngrasat si s-au simtit mai bine.

Nu este gresit sa inoculezi unui pacient un virus mort pentru a suscita o reactie imunitara din partea acestuia. Ce se întîmpla însa daca pacientul nu prea mai are sistem imunitar, asa cum e cazul bolnavilor de SIDA? În mod logic, tratamentul este inutil.

În afara faptului ca doza si concentratia folosite au fost extrem de mici, tratamentul nu a fost administrat decît de trei ori pe saptamîna, ceea ce a permis numai distrugerea temporara si partiala a virusului. Zilele în care tratamentul nu era administrat au permis infectiei sa contracareze masurile de combatere, mai ales ca este cunoscuta rapiditatea cu care se extinde HIV.

În plus, cantitatea mica de sînge tratat cu ozon era injectata intramuscular, procedura extrem de dureroasa pentru pacient.

Documentar de Geta Huzum