Sistemul Osos

Sistemele organismului sănătos

Intre sistemele organismului bărbaţilor şi femeilor există multe diferenţe în ceea ce priveşte variatele funcţii necesare. Cunoaşterea tuturor compo­nentelor organismului vă va ajuta să fiţi vigilentă la modificările ce pot să apară.
Există peste 200 de oase în sistemul osos al orga­nismului, care susţin şi dau formă corpului, protejează organele şi asigură mobilitatea. Oasele sunt conectate la aproximativ 600 de muşchi, iar conexiunile între oase se realizează prin articulaţii care sunt menţinute împreună prin ligament. Femeile prezintă o cavitate pelvină mai largă decât bărbaţii, pentru a se adapta la creşterea copilului. In timpul gravidităţii, ligamentele şi articulaţiile devin mai moi, ca pregătire pentru naştere.

Cum se formează oasele
Oasele reprezintă materie vie, fiind degradate şi reînnoindu-se în mod constant. Incep prin a fi precum cartilajul şi se întăresc pe măsură ce creş­teţi. Acest proces este continuu şi este important în special în preajma pubertăţii, când hormonii stimulează întărirea amestecului de proteine (cola­gen) şi minerale şi îngroşarea oaselor. Până la vârsta de 25 ani, oasele au atins lungimea lor maximă.
Cartilajele rămân numai la capătul oaselor care suportă greutatea corpului, în articulaţii şi între vertebrele coloanei, unde acţionează ca un absor­bant al şocurilor; de asemenea, cartilajele dau forma vârfului nasului, urechilor şi traheei. Gro­simea oaselor continuă să crească până în deceniul al 4-lea al vieţii, după care scade progresiv. Cea mai rapidă scădere se produce în primul an după me­nopauză, datorită lipsei estrogenului, şi continuă timp de un deceniu.

Până la vârsta de 70 ani, densitatea osoasă este redusă cu o treime.
Oasele sunt tari în partea exterioară, dar moi şi spongioase în partea interioară. Măduva osoasă, care produce celulele sanguine şi este stocată în cavităţile oaselor este roşie la naştere. Mai târziu, cea mai mare parte din ea devine ţesut grăsos galben. La adulţi, producţia celulelor sanguine roşii - aproximativ 200 de miliarde de celule pe zi - are loc în coloana vertebrală, stern, coaste, cla­vicule, oasele pelvine şi oasele craniului.

Ce poate funcţiona prost
Sistemul osos uman trebuie să lucreze din greu pentru a satisface toate cerinţele la care este supus. Articulaţiile care susţin greutatea corpului – coloana vertebral, şoldurile şi genunchii - sunt cele mai vulnerabile. Toate oasele sunt suscceptibile la fracturi dacă sunt răsucite sau sunt supuse unor tensiuni excesive. Fracturi frecvente pot indica faptul că oasele sunt mai fragile decât ar fi normal. Osteoartrita - lezare de lungă durată a supra­feţei articulare acoperite de cartilaj - este frecventă la persoanele în vârstă ca rezultat al uzurii şi rup­turilor; ea afectează de 2 ori mai mult femeile decât bărbaţii. Osteoporoza, în care masa osoasă totală este redusă, iar oasele devin fragile, este cea mai frecventă tulburare osoasă ce afectează femeile. Măsurile de prevenire pot minimaliza pierderea osoasă.

Tipurile de oase
Oasele lungi. Acestea sunt alcătuite dintr-un ax cu o protuberantă la fiecare capăt şi se găsesc la nivelul membrelor inferioare, braţelor şi coastelor.
Oasele scurte. Aflate, de exemplu, la nivelul glez­nei şi încheieturii mâinii, acestea au forma unei cutii şi sunt situate în locuri unde este necesar un surplus de forţă. Oasele plate. Se găsesc la nivelul craniului si scapulelor şi au o con­strucţie similară cu oasele scurte.
Oasele neregulate. Acestea includ oasele pneumatice, ce se găsesc în cavităţile nazale şi urechea medie, care con­ţin spaţii cu aer; oasele sesamoide, precum rotula, care sunt învelite în car­tilaje; şi oasele accesorii, oase suplimentare care nu fuzionează în cursul dez­voltării şi se găsesc uneori la nivelul picioarelor

Tipurile de ţesut osos
Os compact. Stratul extern dur. Os spongios. Reţeaua interioară a ţesutului. Măduva osoasă. Ţesutulgrăsos ce se găseşte în spa­ţiile din osid spongios şi în cavitatea centrală a unor oase, în care sunt produse celulele roşii şi albe ale sănqelui şi plachetele.

Tipurile de articulaţii
Balama. La nivelul cotului, degetelor de la mâini şi picioare. Glisor. La nivelul coloanei vertebrale, încheieturii mâinii şi gleznelor
Articulaţii cu bile. La nivelul umerilor şi-şoldurilor.
Tip şa. La nivelul poli celui.

 

Puterea muşchilor
Oasele nu se pot deplasa nicăieri fără muşchi, care reprezintă 30-40% din greutatea corporală a femeii. 20 sau 30 de muşchi trebuie să funcţioneze împreună pentru a vă permite să vă deplasaţi, în acelaşi timp menţinându-vă echilibrul. Muşchii ridică şi rotesc oasele, permiţându-vă să realizaţi acţiuni fizice precum trac­ţiune, împingere, presare, întindere, mersul, alergatul şi săritul. Ei funcţionează ca perechi opuse. Un muşchi este cunoscut ca agonist, iar celălalt ca antagonist - deoarece unul contractă, iar celălalt relaxează în mod automat, sub controlul creierului. Numai când învăţaţi noi abilităţi fizice deveniţi conştientă de coordonarea complexă a acestui parteneriat. Muşchii scheletului - la nivelul picioarelor, braţelor, gâtului, toracelui şi feţei - sunt conectaţi de oase prin tendoane: benzi de fibre proteice solide, elastice, denumite colagen. Ligamentele sunt şi ele alcătuite din colagen şi susţin articulaţiile. Muşchii posedă propriile lor rezerve de combustibil, care sunt utilizate pentru satisface cerinţele unui efort fizic intens. Cu cât faceţi mai mult efort fizic, cu atât mai mult muşchii au nevoie de oxigen şi glucoza sanguină. Acţiunile de zi cu zi ale muşchilor scheletului, inimii, ficatului şi creieru­lui utilizează aproximativ 70% din energia dumneavoastră totală.